Jurnal de carantina. Ziua X

Povestea s-a terminat într-o primăvară. Sau a început. Depinde doar din care perspectivă privești, depinde cine îți relatează evenimentele lui 2020 – în care luna ianuarie a fost mai vie decât celelalte luni ale anului. Timpul s-a oprit în loc pentru ca Pământul să-și tragă răsuflarea. Alergase mult prea mult la maraton, motiv pentru care o pereche de ochi oblici a luat inițiativa să-l ajute. Mai întâi unul, apoi doi, cinci, zece, o sută, o mie… primul milion; în fine. Am pierdut numărătoarea. Sau n-am pierdut-o, dar nu mai țin cont de ea. Nu mai țin cont pentru că am obosit și eu să tot adun.

Acum număr orele petrecute într-un platou de filmare. Ar trebui să intrăm în Guiness Book pentru filmul cu cea mai lungă distribuție, mai precis în jur de 7 miliarde de actori. Nu vom fi nominalizați nici la Berlinale, Oscar, Cannes, nu vom primi vreun Glob de Aur și nici nu vom aplauda la final. În filmul ăsta, mulți dintre noi s-au îmbolnăvit de la oboseală și au murit. Restul care am rămas în picioare, jucăm cum putem, de acasă. Scenariul este agasant, ne pune în dificultate. E greu să stai departe de cei dragi, să nu-i poți îmbrățișa. A trecut ceva vreme de când nu mi-am văzut prietenii, dar ăsta e dezavantajul meseriei, mai ales când joci într-o producție de asemenea amploare. Nu știu dacă ați apucat să vedeți trailerul, dar dacă dați un search pe Google cu Contagion 2011, ar trebui să vă apară. Da, știu, a durat cam mult. Inițial era vorba să jucăm în 2012 după alt scenariu din 2009, dar mayașii n-au avut buget. Nici acum n-avem, dar toate statele au făcut împrumuturi și eforturi considerabile ca să dăm startul acestui proiect.

Acum să vă povestesc puțin despre rolul meu. 2020 a produs câteva schimbări în viața mea. Toate activitățile de care eram dependentă au fost puse pe pauză. Stop cadru. Toți oamenii de care eram dependentă s-au retras la casele lor. Deplasări? Zero. Concerte? Tragem linie. Pare sfârșitul și se simte. Zâmbești, speri, crezi că mâine va fi mai bine, că te vei urca în mașină și vei ajunge la mare. Dar nu se va întâmpla. Și decât să te îmbeți cu apă rece, mai bine bei direct vodka.

Acum Tom și Jerry s-au împrietenit și se uită împreună la Netflix, Rapunzel s-a tuns, iar Cenușăreasa și-a găsit pantoful în timp ce își făcea curat prin casă. Nu mai iese noaptea după prinți fermecători, deși ar putea completa o declarație pe propria răspundere. Dar unde să mearga? Balurile s-au anulat. În aceeași notă, toate visurile s-au îndeplinit. Philes Fogg pornise acum câțiva ani buni într-o călătorie în jurul Pământului. Avea un plan elaborat. La un moment dat, în călătoria lui, a întâlnit-o pe Romy. S-au îndrăgostit, iar acum stau izolați pe undeva. Fogg nu mai știe ce va face sau dacă mai face ceva. Călătoriile sunt și ele pe lista neagră. Pare că ăsta a fost Destinul. Să pornească la drum în necunoscut pentru a o cunoaște pe Romy. Un început reprezintă sfârșitul unui capitol, trebuie doar să înțelegi și să te resemnezi.

Din rolul meu învăț să descopăr oamenii și să mă descopăr implicit și pe mine. Învăț să trăiesc ca în copilărie, din nou. Mi-e frică? Poate că da, dar mai degrabă mi-e dor de normalitate. De ceea ce am considerat că e normal să trăiești. Mi-e dor de oameni, de priviri care comunică fără să spună prea multe. Mi-e dor de îmbrățișări și e unul din cele mai întunecate coșmaruri. Ia-mi îmbrățișările și îmi poți anula existența. Oamenii nu sunt făcuți să trăiască singuri. Suntem dependenți de alți oameni. Suntem dependenți să respirăm aerul nefiltrat, chiar dacă e poluat. Suntem dependenți să ne zâmbim cu gura, nu doar cu ochii. Suntem dependenți de a ne împreuna mâinile fără paravane din latex. Suntem dependenți ca cineva să ne șteargă lacrima de pe obraz, nu să fie absorbită de o pânză care acoperă orice emoție. Suntem făcuți să fim liberi și să trăim o libertate neîngrădită.

Nu va dura prea mult. Pentru unii dintre noi, deja nu mai durează. Oamenii au început să sfideze autoritățile, normele impuse. Și nu-i condamn. Suntem învățați să trăim liberi. N-am greșit atât de mult încât să fim pedepsiți așa. Pauza ta, dragă Terra, îți omoară viața, pe noi. Înțeleg că ai obosit, dar te rog să începi să alergi din nou la maraton. Alergăm și noi cu tine că tare ne lipsește mișcarea. Dacă pe noi ne închizi, tu din ce mai trăiești? Ai două variante: ori simți freamătul nostru și te încarci cu emoție, ori te inunzi de la atâtea lacrimi și ne plângi de milă.

Noi am ales să stăm acasă. E rândul tău să alegi cum vrei să trăiești. Noi, locuitorii și prietenii tăi, ne-am învățat lecția și te iubim.

La finalul acestei experiențe, vom trage linie. Credem că dincolo de porțile platoului de filmare va exista ceea ce noi cunoșteam că e normal, doar că orice rol pe care îl jucăm în viața asta, lasă amprente. Ne marchează. Ne vom întoarce la normal, dar o să trăim mai profund, mai dependenți de comuniunea în care trăim. O să apreciem altfel timpul, sănătatea, liniștea casei, traficul, întâlnirile cu cei dragi.

Ne-am schimbat și continuăm să o facem.

Opinia ta :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s