Când am început să scriu rândurile astea nu știam încotro voiam să mă îndrept. Acum sunt sigură că vor fi despre tine. Îți scriu pentru că viața e scurtă și cumva îmi dau seama de asta în fiecare clipă. Aș vrea să am o super-putere, să opresc timpul dintr-o răsuflare. Nu mă tem atât de mult de trecerea lui cât de modul prin care alegem să pășim de-a lungul zilelor lungi.

Ne-am cunoscut mai mult sau mai puțin întâmplător. Ne-am cunoscut pentru că aveam nevoie de noutate, de amintiri noi, de planuri duse la bun sfârșit ori nu prea.
Ne-am cunoscut pentru că drumurile noastre s-au întâlnit la un moment dat și au decis să se îndrepte spre același punct. Și nu se întâmplă des, dar și atunci când se întâmplă, știi sigur că e de datoria ta să păstrezi intact ceea ce ți-a fost dat. Dacă aș putea compara cu ceva situația, aș lua drept exemplu o jucărie. Nu orice fel de jucărie. Una complicată pe care doar un geniu ar putea să-i descifreze modul de utilizare fără să aibă un manual la îndemână. Ajunsă pe mâinile unor neîndemânatici, mulți ar încerca să o strice pentru a-i afla secretele. La pas prin viață, am găsit o astfel de jucărie. La fel şi tu şi oricare dintre noi. Am păstrat-o o bună bucată de vreme fiecare până când ne-am întâlnit. Ne-am întâlnit pentru că atât tu cât şi eu înțelegeam mecanismele celeilalte jucării. Iar dintr-un schimb de priviri și vise ne-am dat seama că ne-am găsit exact când trebuia. În sfârșit ne puteam juca! Și am fost fascinată de modul surprinzător în care a decurs întâmplarea de față. La momentul potrivit, în contextul potrivit, prin oamenii potriviți care au decis să rămână lângă noi.

Și vom rămâne împreună. Pentru totdeauna aș spune, dar totdeauna e un infinit atemporal, iar noi din păcate nu tindem spre nemurire. Hai să zicem „pentru atât cât o fi să fie de lungă viața”. Și te mai rog să reziști ca și până acum la intemperii. Aproape am trecut prin toate stările împreună. Ne-am acceptat furiile, durerile, greșelile și ne-am reparat reciproc jucăriile atunci când s-au stricat. Am plâns. Mult. În unele seri chiar constant. În altele am râs cu poftă. În cele mai prost inspirate momente am dat și cu bâta în baltă, dar ne-a călit fiecare lacrimă, fiecare clipă de neatenție. Până și bucuriile ne-au maturizat. Apreciem altfel timpul de când ne-am cunoscut. L-am luat și l-am transformat în ceea ce cu greu mai poți găsi la o vârstă trecută de adolescență. L-am transformat în praf de stele.

Ne-a mai rămas zeci de ani în faţă pentru a creiona poveşti. Le vom trăi pe toate împreună, chiar dacă unele nu vor fi comune. Ne vom întâlni la cafea dimineaţa devreme sau seara târziu căci la noi ora de cafea poate fi oricând în zi sau noapte.

Iar pentru toate jucăriile stricate și fiecare reparație îți sunt datoare cu un zâmbet.

Rămâi!