Cineva m-a luat de mână la ora asfințitului și m-a dus să văd cum e construită fericirea. Sub culori de foc și o adiere plăpândă, cu o privire aproape părintească, mi-a spus așa:
”Fericirea e pentru oameni încăpățânați; pentru oameni care nu renunță ușor la alți oameni. Căutăm fericirea la fel cum își căuta bunica din poveste ochelarii : îi căuta peste tot și de fapt îi avea pe nas. Și deși dragostea nu e un joc, putem spune că dacă ești fericit, l-ai câștigat. Să nu-ți fie frică să alergi după ceea ce te face fericit. Alege pentru tine și bucură-te de ceea ce ai aici, aproape. Poveștile nu sunt făcute să trăiască singure, iar dacă ai găsit bucăți din tine în cineva, oprește-l și povestiți, iar cartea o veți scrie împreuna pentru că nimic nu e mai frumos ca două povești ce se întrepătrund.”

N-aș scrie despre tine povești. Mai degrabă le-aș trăi și le-aș păstra doar pentru noi. Numește-o egoism sau proprietate personală; sau cum vrei tu, dar te-aș ascunde în cele mai secrete locuri ale sufletului meu.

Nu aș construi castele de nisip cu tine. Mai degrabă ne-am plimba nopți la rând pe țărmul din Costinești sau Vamă, iar brațele tale și cerul mi-ar fi singura casă de care aș avea nevoie.  Numește-o singuranță sau împlinire; numește-o cum vrei tu, dar aș străbate la pas kilometri întregi fără să caut altă bucurie mai mare.

Ți-aș scrie acum mai multe rânduri despre o zi senină de vară pe plajă – o zi în rochie albă și converși , pe final de august. Ți-aș scrie despre ziua asta fără rețineri la fel cum am adoptat-o fără voie și am făcut-o să fie a noastră în cele mai dubioase circumstanțe. Ți-aș povesti despre cum o văd prin ochii  mei și cât de mult o aștept, dar cumva nu vreau să grăbesc timpul. Numește-o răbdare cruntă sau dorință; numește-o cum vrei tu, dar aș încetini trecerea zilelor pentru a sta cât mai mult în preajma ta.

Aș scrie despre cum te-am cunoscut; sau nu pentru că ar fi destul de lungă povestea și ar trebui să răscolesc în niște decizii care m-au impulsionat să ajung aici. Piesele de domino au fost așezate cu grijă în trecutul nostru ca două șiruri de evenimente să-și găsească punctul comun. Și așa ne-am găsit și noi, la o răscruce de drumuri, având viziuni diferite și totuși similare pe care nu le-am observat decât după o furtună neanunțată. Numește-o destin sau coincidență; numește-o cum vrei tu, dar cred  că toate se întamplă cu un motiv, iar nouă așa ne-a fost dat chiar dacă a trebuit să fim împinși de la spate să recunoaștem că da, ne iubim.

Și vreau să te țin lângă mine pentru totdeauna. Pentru cum îmi săruți zâmbetul pe care mi-l pui zilnic pe buze. Pentru că îmi ești liniște și nebunie în același timp. Pentru  brațele care m-au apropiat de inima ta. Pentru râsul ăla isteric pe care îl ai uneori. Pentru că îmi vine să te lovesc uneori de drag sau pentru când ești prost. Pentru că suntem doi copii. Pentru că acolo unde ești tu sunt și eu. Pentru viața din ochii tăi. Pentru prea multe cafele cu lapte și prea mulți pași pierduți în noapte. Pentru dimineți ploioase, îmbrățișări lungi, clătite cu Nutella și jucării de pluș.
Îmi ești apus de soare și răsărit de lună. Îmi ești mister, bucurie și încântare.
Te vreau și vreau să-mi fii viață și izvor de energie.

Numește-o dragoste sau pasiune; numește-o cum vrei, dar rămâi în fiecare zi cu un ceas mai mult lângă mine.

Pentru  noi.
Pentru viitor.