Numeste-o cum vrei

Cineva m-a luat de mână la ora asfințitului și m-a dus să văd cum e construită fericirea. Sub culori de foc și o adiere plăpândă, cu o privire aproape părintească, mi-a spus așa:
”Fericirea e pentru oameni încăpățânați; pentru oameni care nu renunță ușor la alți oameni. Căutăm fericirea la fel cum își căuta bunica din poveste ochelarii : îi căuta peste tot și de fapt îi avea pe nas. Și deși dragostea nu e un joc, putem spune că dacă ești fericit, l-ai câștigat. Să nu-ți fie frică să alergi după ceea ce te face fericit. Alege pentru tine și bucură-te de ceea ce ai aici, aproape. Poveștile nu sunt făcute să trăiască singure, iar dacă ai găsit bucăți din tine în cineva, oprește-l și povestiți, iar cartea o veți scrie împreuna pentru că nimic nu e mai frumos ca două povești ce se întrepătrund.”

N-aș scrie despre tine povești. Mai degrabă le-aș trăi și le-aș păstra doar pentru noi. Numește-o egoism sau proprietate personală; sau cum vrei tu, dar te-aș ascunde în cele mai secrete locuri ale sufletului meu.

Nu aș construi castele de nisip cu tine. Mai degrabă ne-am plimba nopți la rând pe țărmul din Costinești sau Vamă, iar brațele tale și cerul mi-ar fi singura casă de care aș avea nevoie.  Numește-o singuranță sau împlinire; numește-o cum vrei tu, dar aș străbate la pas kilometri întregi fără să caut altă bucurie mai mare.

Ți-aș scrie acum mai multe rânduri despre o zi senină de vară pe plajă – o zi în rochie albă și converși , pe final de august. Ți-aș scrie despre ziua asta fără rețineri la fel cum am adoptat-o fără voie și am făcut-o să fie a noastră în cele mai dubioase circumstanțe. Ți-aș povesti despre cum o văd prin ochii  mei și cât de mult o aștept, dar cumva nu vreau să grăbesc timpul. Numește-o răbdare cruntă sau dorință; numește-o cum vrei tu, dar aș încetini trecerea zilelor pentru a sta cât mai mult în preajma ta.

Aș scrie despre cum te-am cunoscut; sau nu pentru că ar fi destul de lungă povestea și ar trebui să răscolesc în niște decizii care m-au impulsionat să ajung aici. Piesele de domino au fost așezate cu grijă în trecutul nostru ca două șiruri de evenimente să-și găsească punctul comun. Și așa ne-am găsit și noi, la o răscruce de drumuri, având viziuni diferite și totuși similare pe care nu le-am observat decât după o furtună neanunțată. Numește-o destin sau coincidență; numește-o cum vrei tu, dar cred  că toate se întamplă cu un motiv, iar nouă așa ne-a fost dat chiar dacă a trebuit să fim împinși de la spate să recunoaștem că da, ne iubim.

Și vreau să te țin lângă mine pentru totdeauna. Pentru cum îmi săruți zâmbetul pe care mi-l pui zilnic pe buze. Pentru că îmi ești liniște și nebunie în același timp. Pentru  brațele care m-au apropiat de inima ta. Pentru râsul ăla isteric pe care îl ai uneori. Pentru că îmi vine să te lovesc uneori de drag sau pentru când ești prost. Pentru că suntem doi copii. Pentru că acolo unde ești tu sunt și eu. Pentru viața din ochii tăi. Pentru prea multe cafele cu lapte și prea mulți pași pierduți în noapte. Pentru dimineți ploioase, îmbrățișări lungi, clătite cu Nutella și jucării de pluș.
Îmi ești apus de soare și răsărit de lună. Îmi ești mister, bucurie și încântare.
Te vreau și vreau să-mi fii viață și izvor de energie.

Numește-o dragoste sau pasiune; numește-o cum vrei, dar rămâi în fiecare zi cu un ceas mai mult lângă mine.

Pentru  noi.
Pentru viitor.

 

„Rebecca” – Daphne du Maurier

cats„Rebecca” scrisa de Daphne du Maurier face parte din romanele de ordin psihologic. Un roman de dragoste,care subliniaza ideea unei crime, cea a unei minciuni si in final cea a probei finale. Maxim de Winter este un om celebru in micul sau palat de la Manderley. A fost casatorit cu Rebecca, si dupa moartea acesteia, s-a recasatorit.

Toata actiunea se invarte in jurul acestei morti care ascunde multe mistere. Mai in finalul romanului aflam ca Rebecca a fost ucisa de Maxim deoarece dupa cinci zile de casnicie,acesta aflase chiar de la ea ca este o femeie josnica, de moravuri usoare. Rebecca ii confeseaza ca se intalneste cu amantii sai in casuta din golful marii. Maxim manios pe cele aflate, a impuscat-o si i-a ascuns cadavrul pe un vapor pe care mai apoi l-a scufundat. Politia  ocupandu-se de caz, descopera cadavrul unei femei. Maxim este chemat sa identifice, spune ca trupul este intr-adevar al Rebeccai desi era desfigurat.

Se recasatoreste cu o femeie al carui nume nu il aflam pe parcursul romanului. Ea povesteste toata actiunea romanului in schimb. Dupa ce anii au trecut, politia au inceput sa reinvestigheze cazul mortii Rebeccai. S-au efectuat scufundari si s-a descoperit intr-o cabina din vaporul scufundat, un cadavru. Maxim, simtindu-se vinovat si nesuportand presiunile, ii marturiseste toata crima noii doamne de Winter.

Dupa un proces de judecata,Maxim gaseste in agenda fostei sale sotii un numar de telefon semnat Dr. Baker. Era doctorul la care apelase Rebecca inainte ca aceasta sa moara. Maxim afla ca aceasta avea cancer si ca nu mai avea de trait decat vreo doua-trei luni. Acum regreta ca a omorat-o, iar regretele il duce sa piarda si singurul lucru care il mai leaga de Rebecca si de toate amintirile din trecut: Manderley-ul.In urma unui incendiu,acesta se spulbera ca un vis urat,un cosmar ce avea sa se termine o data cu disparitia palatului.   Ultimul paragraf se incheie prin:
„-Iarna se vede aurora boreala,nu-i asa?zisei eu.Nu vara?
-Nu-i aurora boreala.zise el.E Manderley.
Il privii si vazui chipul.Ii vazui ochii.
El conducea din ce in ce mai repede.Urcaram colina dinaintea noastra si vazuram Lanyon intinzandu-se intr-o vale la picioarele noastre.La stanga noastra era firul argintiu al raului ce se largea spre golful din Kerrith,la cinci kilometri departare.Soseaua Manderley-ului era inaintea noastra.Nu era luna.Cerul de deasupra capetelor era negru ca si cerneala.Dar in zare,cerul nu era negru deloc.Era cuprins de o roseata purpurie,parca patat de sange.Si cenusa zbura in intampinarea noastra impreuna cu vantul sarat al marii”