Dragă Cookie,

A trecut ceva vreme de când nu ţi-am mai scris, dar ştii şi tu cât de ocupat am fost cu licenţa ta. Pe lângă asta, mai adaugă şi serviciul, drumurile care duc acasă, timpul petrecut cu Sony. Apropo de ea, să ştii că mă bucur că nu o mai chinui. Dorul de ai tăi şi de tot ce ţine de locul natal, te-a făcut să îi apreciezi lipsa. Ştiu că ai seri în care visezi că sare gardul şi că o pierzi. Dorinţa de a petrece mai mult timp cu pisica ta se manifestă acut, iar asta e extrem de vizibil. Îţi lipsesc zgârieturile de pe mâini, umeri. Uneori îşi vărsa furia şi pe nasul tău. Ea săraca se pricopsea cu o palmă subtilă peste lăbuţe, tu cu o dungă nu tocmai estetică, iar eu mă amuzam teribil. Ah, ce vremuri….

Ţi-ai făcut noi obiceiuri. Iubeşti mai mult cărţile şi copiii, iar asta pentru simplul fapt că îţi petreci foarte mult timp în compania lor, la muncă. Mă bucur pentru tine. Trebuie să recunosc că au fost momente în care te priveam chicotind după un colţ de cărămidă în momentele penibile în care te loveai cu capul de scara dinspre birouri sau când stiva de cărţi pe care încercai să o aranjezi se răsturna fix atunci când puteai să juri că ai terminat treaba. Să nu mai spun de  figurinele pe care tu încerci să le menţii ordonate, dar care  declanşează un adevărat efect de domino în momentul în care aşezi ultima bucată din doctoriţa Pluşica sau Winnie The Pooh.

Acum să trecem la părţile negative. Dormi prea puţin uneori şi nu mănânci sănătos, deşi încerci. Eh,  e şi vina mea pentru că mereu te îndemn prost în ale gătitului. Deci să trecem peste, zic. Altceva care mă scoate din sărite sunt momentele tale în care crezi că totul ţi se cuvine. Ştii bine că nu e aşa şi te încăpăţânezi să o ţii pe a ta… Greşit, greşit… Ar trebui să remediezi acest aspect. E bine de ştiut că totuşi  încerci. Eşti pe calea cea dreaptă (mamă, cât de religios a sunat asta).

Îmi plac activităţile din timpul tău liber şi e bine că încerci să priveşti totul cu relaxare, fără să îţi faci griji de ce-o urma mâine. E bine aşa. Până la urmă trăim în prezent, iar aici dă-mi voie să filosofez puţin. Noi nu avem decât prezentul. Practic, nu vom ajunge niciodată să dăm nas în nas cu viitorul, deşi el reprezintă chiar şi ziua de mâine. În momentul în care vom trăi deja în ziua de mâine, acela va fi deja clipa prezentă pentru noi. Epic, ştiu…. Mă înţeleg singur, nu e nevoie să-mi dai dreptate. Dar am! E bine că ai început să ieşi mai mult şi că eşti energică. Mi-a plăcut să te văd alergând pe mijlocul drumul dinspre parcul Izvor  în toiul nopţii din sâmbata trecută. ( nu te sfătuiesc să faci asta când bulevardul nu este închis, doar dacă vrei să faci slalom printre maşini). Îmi plac postările tale de pe Instagram. Îmi place ideea în sine de a imortaliza momentele în care eşti fericită, tristă, curajoasă, optimistă… 

Ar fi cazul să te văd mai des prăjiturind. Nu că sunt vreun adept al excesului de dulce, dar prăjitura aia cu ciocolată, portocală şi chilli, e perfectă… Mai vreau!

Ţi-aş mai scrie… Chiar aş mai avea multe să-ţi spun, dar în momentul de faţă nu vreau să te stresez prea mult. Promit că o să îţi scriu mai des, iar cu următoarea ocazie, am să îmi descarc sufletul. Aştept cu nerăbdare romanul tău. Am văzut că ai făcut progrese la el, deşi mi s-a părut riscant faptul că ai vrut să schimbi tot sfârşitul pe ultima sută de metri. Îţi urez spor! Abia aştept să îl citesc în întregime.

Cu drag, al tău eu interior,
Wade.

(habar n-am de ce ţi-ai numit conştiinţa aşa)